Actele de tortură şi tratamentele inumane sau degradante beneficiază de un cadru de reglementare larg în legislaţia procesual penală, existând mai multe dispoziţii şi instituţii care normativizează situaţia persoanelor care suferă de o boală gravă şi măsurile care pot fi luate în funcţie de momentul procesual: urmărire penală-art. 239 Cpp, judecată- art. 303 Cpp, arest preventiv- 139¹Cpp, dar şi atunci când este vorba de o persoană condamnată sau aflată în executarea unei pedepse- art. 453, 455 Cpp. În completarea acestor dispoziţii stau şi garanţiile prevăzute de Legea 275/2006 şi Regulamentul de aplicare al acesteia. În cursul urmăririi penale sau al judecăţii se poate dispune suspendarea (prin ordonanţă de către procuror, la propunerea organului de cercetare penală sau prin încheiere de către instanţă) în cazul în care se constată printr-o expertiză medico-legală că învinuitul/inculpatul suferă de o boală gravă care-l împiedică să ia parte la procesul penal.

În mod asemănător, prin dispoziţiile art. 136 al. 8 Cpp se prevede că instanţa (sau procurorul în cazul reţinerii) trebuie să ţină cont de starea de sănătate a persoanei împotriva căreia urmează să se ia o măsură preventivă. În cazul în care se constată că o persoană arestată preventiv suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune- conform art. 139¹- efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice, comunicând de îndată procurorului (în faza de urmărire penală) sau instanţei (în faza de judecată) motivele care au determinat luarea acestei măsuri. De menţionat că din prevederile art. 139¹Cpp nu rezultă obligativitatea efectuarea unei expertize medico-legale, concluzie care poate fi trasă prin compararea dispoziţiilor art. 239 şi 303 Cpp în care se menţionează clar această obligativitate, în vreme ce în conţinutul art. 139¹Cpp se face vorbire doar de „acte medicale”. Instanţa de judecată poate aprecia şi asupra posibilităţii revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive în acest caz, în funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei.

Instanţa supremă s-a pronunţat în mai multe rânduri în sensul respingerii ca nefondată a cererii de revocare a măsurii arestării preventive pe motive medicale atunci când cererea nu a fost probată (Î.C.C.J.- Secţia Penală, dec. Nr. 4639 din 17 septembrie 2004) sau a respingerii ca inadmisibilă atunci când s-a dovedit că afecţiunea de care suferea inculpatul putea fi tratată în cadrul reţelei sanitare a Direcţiei Generale a Penitenciarelor (Î.C.C.J- Secţia Penală, dec. Nr. 6918 din 23 decembrie 2004).

Tot instanţa supremă s-a pronunţat şi în sensul revocării arestării preventive atunci când, din actele depuse la dosar rezulta că inculpatul suferă de afecţiuni ce nu puteau fi tratate în reţeaua sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi necesită internarea într-un spital ce aparţine de Ministerul Sănătăţii (Î.C.C.J- Secţia Penală, dec. Nr. 5528 din 27 octombrie 2004) Alte instituţii care reglementează cazurile de boală gravă şi cererile pe care le au la îndemână persoanele care suferă de astfel de boli, de această dată incidente în situaţia persoanelor condamnate definitiv/aflate în executarea unei pedepse, sunt amânarea şi întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă prevăzute de art. 453Cpp şi art. 455 Cpp.

Instanţa poate dispune amânarea sau întreruperea executării pedepsei atunci când sunt întrunite cumulativ două condiţii: se constată în baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei şi atunci când lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Nu se menţioneză dacă boala trebuie să fie incurabilă sau nu, psihică sau fizică sau dacă este necesar pentru admiterea cererii ca aceasta să-i pericliteze viaţa condamnatului. Este obligatoriu ca din comisia de expertiză să facă parte şi un specialist în domeniul medical de care aparţine boala respectivă. De asemenea, într-o astfel de cerere nu se poate folosi un raport de expertiză medico-legală efectuat anterior într-o altă cauză la fel cum , atunci când există două rapoarte de expertiză cu concluzii contradictorii, instanţa are obligaţia de a dispune efectuarea unui nou raport de expertiză. Rezultă că atunci când expertiza medico-legală vine în sprijinul afirmaţiilor petentului condamnat, amânarea sau întreruperea executării pedepsei nu pot fi dispuse dacă instanţa consideră că eliberarea condamnatului ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat soluţionând o excepţie de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 323 din 29 martie 2007. Curtea a statuat că judecătorul este singurul în măsură să aprecieze în baza probatoriului administrat dacă va dispune sau nu amânarea executării pedepsei. Autorul excepţiei susţinuse că prevederile art. 453 Cpp sunt contrare dispoziţiilor art. 22 şi art. 34 din Constituţie.

Această analiză se realizează ţinând cont de antecedentele penale ale condamnatului, gravitatea faptei comise, pedeapsa aplicată, criteriile de individualizarea ale acesteia avute în vedere de instanţă, referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune precum şi comportamentul avut în instituţia de deţinere atunci când se cere întreruperea executării.

Concluzionând, se poate spune că legislaţia procesual penală în problematica respectării Convenţiei în cazul persoanelor arestate preventiv, condamnate definitiv sau aflate în cursul executării pedepsei- în special din punct de vedere a îngrijirilor medicale şi a prezervării unei stări de sănătate adecvate- se raliază normelor europene în materie. Ce rămâne însă de discutat şi este mai greu de probat este modalitatea concretă de implementare a acestor dispoziţii, respectiv felul în care se concretizează aceste drepturi şi beneficii pentru persoanele private de libertate.

BIBLIOGRAFIE

• Ovidiu Predescu, Mihail Udroiu, Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul procesual penal român, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007
• Nicolae Volonciu, Alina Barbu, Codul de procedură penală comentat, Art. 62-135. Probele şi mijloacele de probă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
• George Antoniu, Adina Vlăşceanu, Alina Barbu, Codul de procedură penală.Texte-Jurisprudenţă-Hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006
• Dorel George Matei, Măsurile preventive.Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006